miercuri, 29 august 2012


Aceste specii - Moli, Gupi, Plati si Xifo - sunt usor de ingrijit si foarte cunoscute, ele apartin de fapt familiei Poecillidae si sunt cu totiipesti vivipari. Ei seamana destul de mult cu pestii Killi si provin din regiunile tropicale si subtropicale ale emisferei vestice, din America Centrala si de Sud, unde traiesc in mici rauri. Acesti pesti nu sunt agresivi, ceea ce ii face potriviti pentru acvariile comunitare.
Nu cresc mai mari de 15 centimetri in salbaticie, iar in acvariu abia ajung la l0 centimetri.

Inmultire

Ceea ce ii caracterizeaza pe acesti pesti este modul lor de inmultire. In loc sa 
depuna oua pe care masculul le fertilizeaza, acesti pesti isi pastreaza ouale inauntru.
Masculul le fertilizeaza cu un organ specializat numit gonopodium (o transformare a inotatoarei anale) iar din femela ies alevini, pui, care vor inota liberi. Femela poate “naste” mai multe randuri de pui dintr-o singura fertilizare. Gupi si Moli fac parte din genul Poecilia iar Xifo si Plati fac parte din genul Xiphophorus. Speciile salbatice sunt foarte colorate (Poecilia inseamna multe culori) dar in ultimii 50 de ani detinatorii de acvarii au profitat de faptul ca acesti pesti se inmultesc usor creand zeci de hibrizi cu culori cat mai intense si inotatoare cat mai aratoase.
Xifo si Plati au fost atat de mult incrucisati intre ei incat singura distinctie a ramas coada in forma de spada a lui Xifo mascul. Culorile lor variaza, pot fi albastri, rosii, rosii cu coada neagra, culoarea soarelui la apus si culoarea aurului.

Comportament

Dintre toate speciile apartinand genului Poecilia, Gupi sunt probabil cei mai populari. Au lungimea de 5 centimetri, sunt foarte colorati, parca ar fi un curcubeu de culori, iar coada, cu forma de steag, ia aspecte foarte variate - steag, vela, triunghi si altele. Spre deosebire de Gupi, Moli au numai cateva tipuri de forma a cozii si culorile sunt mai putin variate, in principal negru, verde auriu si argintiu.
Le place sa traiasca in bancuri, deci cel mai bine ar fi sa tii in acvariu un mascul si doua-trei femele. Temperatura trebuie sa fie in jur de 24 de grade Celsius, apa mai degraba dura iar pH-ul normal, putin alcalin. Pentru Moli este bine sa adaugi o lingura si de sare la fiecare 5,5 litri de apa din acvariu.
De asemenea, sunt usor de hranit. Vor manca cu placere fulgi pentru pesti si pot trai foarte bine si fara mancare vie, desi le place sa manance creveti. Deoarece puii sunt deja formati atunci cand ies din femela, pot fi hraniti cu fulgi pentru pesti maruntiti foarte bine.
Desi sunt pesti rezistenti, aglomeratia prea mare din bazin sau apa schimbata prea rar ii fac sa se imbolnaveasca usor. Tine minte: desi acesti pesti se inmultesc cu usurinta, in momentul cand au pui in burta, femelele sunt sensibile, de aceea este de preferat sa le izolezi atunci cand “nasc” si dupa. Datorita faptului ca puii ies la interval de 30 de zile s-ar putea sa nu mai ai unde sa-i tii desi, daca se nasc intr-un acvariu comunitar, vor fi consumati ca hrana de catre alti pesti sau chiar de catre parinti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu